Despre beneficiile homeopatiei (2)
Pentru a continua argumentatia initiata in articolul anterior, voi oferi cititorilor clarificari privind modul de tratare al pacientilor in homeopatie. Afirmatiile mele se bazeaza pe atat pe studii si cercetari facute in domeniul homeopatiei, in ultimii ani, dar si pe observatiile personale. Observatiile mele au la baza experienta din cabinet, cu pacientii mei.
De ce-am alege homeopatia in locul clasicei alopatii?
Modul de tratare a pacientului este al doilea raspuns pe care il putem oferi la intrebarea de mai sus. Homeopatia este preferabila alopatiei datorita modului in care abordeaza si trateaza pacientul.
Medicina clasica, alopata, pune accentul pe tratamentul simptomatic. Pacientului i se administreaza cel putin un medicament pentru fiecare afectiune descrisa sau identificata.
Adesea, aspectele psiho-emotionale ale bolii sunt fie complet neglijate, fie sunt abordate superficial. Accentul se pune pe latura fiziologica a problemei, iar daca pacientul acuza o stare emotionala precara, acest aspect este fie ignorat, fie pacientului i se indica un control psihiatric.
Spre exemplu, in cazul unei persoane (avand un serviciu stresant) care acuza dureri de stomac, sunt prescrise antiacide si inhibitori de pompa de protoni. Cand persoana in cauza incepe sa sufere de insomnii (cauzate tot de stres) primeste pastile pentru a adormi. Daca, tot din pricina stresului, mai acuza si alte probleme, i se vor mai prescrie alte serii de medicamente.
„M-am saturat sa iau atatea pastile”
Pacientul este supus efectiv unui bombardament medicamentos pentru fiecare simptom pe care il acuza. Una din frazele pe care le aud cel mai des la cabinet este: „M-am saturat sa iau atatea pastile”.
Pentru majoritatea oamenilor chiar si un tratament de 10 zile reprezinta un disconfort semnificativ. Cu atat mai mare este disconfortul in cazul celor care sunt nevoiti sa ia tratamente de lunga durata, luni sau chiar ani de zile.
Modul holistic de abordare face diferenta
Homeopatia abordeaza modul de tratare al bolnavului diferit. Aceasta ramura a medicinei recunoaste omului statutul de entitate integra, nu doar statutul de pacient cu anumite simptome. De aceea, homeopatia este medicina holistica. Doctorul homeopat, in timpul consultatiei initiale, investigheaza rand pe rand fiecare problema pe care pacientul o specifica. Abia apoi contureaza un tablou complet al bolii. Nimic nu trebuie si nu este ignorat. Fiecare detaliu este esential in alegerea remediului corect. Pacientul va primi un singur remediu, personalizat. Acesta ii va rezolva toate problemele, conferindu-i totodata o stare de bine atat la nivel fizic, cat si psiho-emotional.
Printr-un tratament personalizat, pacientul se va putea bucura din nou de viata. Finalmente, acesta ar trebui sa fie scopul oricarui tratament: O VIATA PLINA DE ENERGIE SI ECHILIBRATA, LIBERA DE CONSTRANGERI.
“Va doresc sanatate si intelepciune maxima!
Dr. Bogdan Adrian Neguleasa”